Corporetica

Curs original INSPIRES!

Este un produs eminamente nou pe piața mondială de training, conceput ca un întreg. Conținutul cursului este original, gândit de la bun început pentru mediul corporatist/organizațional și este rezultatul observațiilor noastre în lucrul cu corporațiile din România și al multor ani de lecturi fundamentale din variate domenii, de la filozofie antică la economie de piață, de la etologie animală la studii biblice, de la istoria artei și religiilor, la management și psihanaliză.

Științele nu există separate între ele, acestea se întrepătrund, ajutându-ne să înțelegem mai bine o parte din viețile noastre, fie că suntem manageri, fie că suntem specialiști. Cursul are o abordare holistică și vehiculează informații de ultimă oră din mediul de afaceri, cu exemple relevante atât din istoria recentă, cât și din cea mai îndepărtată a corporațiilor.

CORPORETICA este, prin noutatea ei în lumea de business, un program în acord total cu ultimele tendințe din mediul nostru de afaceri. Edmund Phelps, profesor la Columbia University și laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2006, susține că civilizația occidentală are nevoie, pentru supraviețuirea ei prosperă, de un nou umanism.

Altminteri, numai progresul tehnologic și cel strict economic ar duce la o supraîncălzire fatală a întregului sistem de valori.

CORPORETICA este, cel puțin la noi, un prim pas spre un nou umanism.

Cui se adresează programul?

Se adresează minții și spiritului unui om în contextul de business actual!

CORPORETICA este un exercițiu care testează compatibilitatea celor implicați cu mediul în care activează, de potrivire cu lumea în care muncesc. În urma acestui exercițiu, fiecare își poate stabili gradul de adecvare la poziția pe care o ocupă în cadrul unei organizații, la tipul de sarcină pe care îl are de îndeplinit, la relațiile de muncă cu colegii.

În plus, prin cunoașterea corectă a valorilor care stau la baza fenomenului corporatist vor putea să afle dacă sunt sau nu făcuți pentru activarea în corporație și daca da, în ce fel ar putea contribui la progresul gândirii corporate, pentru binele general, din punct de vedere economic, social, al standardului de viață, al mediului înconjurător.

După ce și această evaluare interioară va fi fost făcută, fiecare dintre participanții la curs poate acționa în consecință.

CORPORETICA își propune să îi trezească pe cursanți, nu să le anestezieze spiritul. Cursul este o invitație la munca cu noi înșine, adesea neglijată, în dauna noastră. Ea contribuie la zgândărirea certitudinilor noastre înguste, la „ștergerea prafului” de pe sufletul/mintea/psihicul nostru.

Teme abordate

  1. Logoul companiei tale: ce, cât și cum știm despre companie
  2. Agresivitate intraspecifică și practicile concurențiale (trecut)
  3. Rațiunea dominantă și capitalismul clasic (prezent)
  4. Empatia intuitivă: regina emoțiilor
  5. Concluzii generale

De ce INSPIRES?

Experiență vastă

Trainerii noștri au instruit peste 70.000 de oameni din diverse organizații din Romania și străinătate.

Stil unic

Combinația dintre un stil de prezentare viu, alert, informal cu furnizarea de exemple relevante, umor de bună calitate și pragmatism oferă garanția unei experiențe de curs memorabile.

Rezultate concrete în organizație

Impactul pe termen lung al sesiunilor susținute de consultanții INSPIRES este întărit de feedbackul clienților de-a lungul timpului.

Află dacă munca într-o corporație este potrivită pentru tine și cum poți contribui la progresul gândirii corporate!
Solicită o ofertă